Secretariatul FJSC: Priceless

Să vă spun istoria. Am făcut și eu un master. Deh, cică așa-i frumos. Mi-am dat disertația în ianuarie 2008. Prin luna noiembrie a anului trecut, cu mult tupeu mă gândesc că e cazul să încerc să-mi iau și diploma, zic. Mă interesez corespunzător la o colegă dacă e coadă în perioada aia la biroul ăsta de eliberări de acte de la Universitate, mi se spune că nu și zic gata, acum e momentul.

Ajung acolo cu 20 de minute înainte să înceapă programul (cel de 2 ore, zilnic, nu vă gândiți că s-a schimbat ceva) și bineînțeles fix atunci puhoi de lume. În fine, se deschid 2 din cele 4 ghișee și reușesc să mă plasez totuși regulamentar la coadă profitând în nemernicia mea de bulibășeală.

Așa-i în tenis…Vin oportuniștii

Îmi plac oamenii care respectă tenisul. Îmi plac și mai mult cei care iubesc tenisul. O lume mult mai bună, o oază de liniște, ceva de un bun simț mântuitor.

Ca în orice alt hobby însă, inevitabil apar oportuniștii. Cei care au mers în viața lor la două-trei meciuri de tenis la turneul de la București și, desigur, pentru că este la modă, au devenit mari fani ai tenisului mondial și ai atmosferei din jurul acestui superb sport.

Sufletiștii trâmbițați

“E sufletist mă, de-aia ne place”. Așa e, o calitate senzațională a unui om, sufletist. Ce înseamnă de fapt? O persoană care se implică foarte mult în ceea ce face și o persoană cu inițiative frumoase se numește sufletist? Da, bravo copii, ăla-i sufletistul.

Dar ăla care își exprimă dragostea la portavoce, trăirile cele mai intime, sentimentele față de orice și se implică în multe lucruri doar pentru a fi remarcat se numește tot sufletist? Nu, dragii mei, acela se numește ipocrit retardat.

Purceaua presei românești grohăie stins

Dacă și Mediafax a început să dea “dude”, presa nu se simte prea bine. Când Mediafax nu dă orice “dudă” ci greșește la nivel de clasa a II-a, “purceaua” presei românești e practic îngropată. “V-a” avea nevoie de o pomenire, ceva. Să bem, măcar…

P.S. Presimt o nouă restructurare a dicționarelor pentru că nu-i așa, limba trebuie să țină pasul cu poporul…

Hai cu Twitter-ul

Twitter-ul este o chestiune total nefolositoare omenirii dar, pe undeva, amuzantă, catchy, ca să zic așa. Am intrat regulamentar, echipat,  în rețea și m-am apucat să “urmăresc” și eu niscaiva oameni pe-acolo. Apropo de urmărit, am o senzație bizară, securistică, de fiecare dată când apăs pe butonul mouse-ului pentru a urmări pe cineva. Mă gândesc că poate sărmanul om nu și-o dori să văd ce scrie acolo și totuși de-aia s-a băgat în marea rețea. Adică sunt un fel de securist pentru că stau și mă uit toată ziua la ce pălăvrăgesc niște oameni pe care nu-i cunosc dar sunt unul care are acceptul urmăritului de a-l fila.

Un punct de vedere anti-Mircea Badea

După cum mă prezentam pe blog, fac parte din echipa de la Libertatea.ro. Mai precis, sunt web editor. În această calitate, îmi permit să opinez în acest spațiu intim despre reacția absolut oligofrenă a realizatorului TV Mircea Badea.

Ce s-a întâmplat? Libertatea.ro a preluat, ieri, în mod corespunzător, cu citare și link, un material de pe site-ul Emulte.ro despre o posibilă căsătorie a domnului Badea cu prietena sa, Carmen Brumă. Nicăieri în acel text nu se menționează că această informație este o certitudine. Este vorba de o presupunere pe care o fac colegii de la Emulte citând surse din anturajul domnișoarei Brumă.

Ea este Ana

Este cel mai important și cel mai frumos lucru ce mi s-a întâmplat în ultimii 2 ani. Și cu toate astea, n-am pomenit nimic despre ea aici până acum. Cu ea îmi place cel mai mult să-mi petrec orele libere departe de orice gând, cu ea îmi place să filosofez și, mai ales, cu ea îmi place să râd.

Suntem clienți fideli ai operatorilor de telefonie mobilă atunci când vorbim în șir ore la telefon, clienți ai străzilor care probabil s-au plictisit de plimbările noastre fără vreo direcție clară. N-am înțeles niciodată cum poate ierta greșeli pentru care nici eu nu mă iert întotdeauna. Nu ne pierdem în cuvinte diabetice irosite fără rost, nu ne facem jurăminte și totuși știm că doar o lovitură exagerată și nedreaptă poate rupe legătura.

În cazul în care vreunul dintre voi m-a văzut zâmbind de nebun singur pe stradă, vesel fără să existe vreun motiv, încrezător și optimist sau poate, pur și simplu, boem, există o explicație. Ea este Ana.

Dileme…nu vechi, ci foarte noi

Îmi doresc foarte mult o schemă din care să reiasă clar ce se va întâmpla în viitor dacă aleg orice opțiune posibilă în viața mea. Ce spuneți? A, nu se poate   Am înțeles…Poate atunci o monedă magică pe care s-o arunc de fiecare dată la dileme majore. Cum mă? Nici asta? Uof, păi și eu atunci cum să decid ce-i mai bine pentru mine? Adică de unde dracu’ ar trebui să știu ce-o să fie mai bine? Unde ne învață chestiile astea? Or fi fost la școală și le-am uitat, mi le-or fi spus dragii mei bunici în copilărie sau părinții mai târziu, cert e că eu n-am înțeles lecția asta.

Și atunci stau, las timpul să treacă și zic că poate alege el. Dar nici asta nu fac prea bine pentru că, vedeți voi, nu-l las nici pe el în pace. Și mă grăbesc. Unde anume, nici eu nu știu. Dar mă grăbesc să decid doar ca să știu c-am scăpat de corvoada alegerii. 

S-a lansat Medicpentrutine.ro

Buna prietenă, fostă colegă and many others, Dana, a lansat site-ul Medicpentrutine.ro. Găsiți multe articolașe faine pe-aici despre tot felul de teme din lumea medicală dar și aplicații interactive gândite pentru a facilita accesul la comunitatea medicală, fie că este vorba despre specialiști, clinici, spitale sau farmacii.

Structura principală a site-ului este dublată de o serie de instrumente utile şi uşor de folosit care permit utilizatorului să-şi evalueze obiectiv nevoile medicale şi să patrundă complexitatea conceptului de “sănătate”. Simptomele la control, Slideshow pentru sanatate, Intrebari si raspunsuri sau Prim-ajutor sunt doar câteva dintre aplicaţiile de care utilizatorii pot beneficia pe MedicpentruTine.ro.

Anyway, lasând la o parte gargara puneți mâna și măcar intrați să vedeți despre ce-i vorba.

No way

Entuziasmul licărește, vine, e palpabil și se duce. Dar nu că se duce, se rostogolește de-a dreptul, alunecă, gonește, face slalom și gata, e în neant. Pentru că există oameni, oameni mici și afundați în fuga lor meschină prin viață iar bucuria sau orice altă stare de bine este storcită cu sălbăticie de aceștia.

Mă gândesc că secretul unei vieți dacă nu fericite, măcar liniștite, este neîncrederea. Da, fiți suspicioși, nu dați frâu liber emoțiilor nici măcar pentru o secundă, ascundeți orice urmă de sentiment și ignorați-i pe toți. Fiți doar pentru voi pentru că așa dezamăgirea va veni măcar dintr-o singură direcție și veți ști către cine să vă canalizați energia negativă. Nu vă încredeți în frumuseți aparente, renunțați la gândul că există oameni care vă pot înțelege sau care să merite să primească afecțiune din partea voastră. No way.

Lucian Goian, ești mare…

Dinamo trebuie să recupereze un handicap de un gol…Ar trebui să alerge cu disperare spre poarta lui Babos. De fapt, doar aleargă. De fapt, nici măcar asta nu fac toți.

Linia de mijloc nu există. Dar asta nu este o noutate pentru suporterii dinamoviști. S-au obișnuit. Zâmbesc așteptând o lansare pentru nălucile Boștină, Cristea sau Ropotan spre un Bratu care să facă un sprint miraculos. Mingile lungi încep să apară…că doar nu-i mare lucru.

Tamaș și Julio Cesar își imaginează cum ar fi dacă lansările lor ar deveni chiar pase profitabile pentru atacanți. În sfârșit, o minge interesantă ajunge, bine-nțeles cu noroc la unul dintre atacanți dar Dănciulescu nu nimerește decât transversala.

După aceea, nimic. Speranțe în tribune dar liniște pe teren.

Fețele crispate și zumzetul nemulțumirii își fac loc însă brusc printre fanii dinamoviști. Ce se-ntâmplă? Tamaș iese și intră…Lucian Goian. Da, acel Goian care nu s-a remarcat în întreaga carieră decât printr-o greșeală într-un meci cu Rapid care i-a costat pe “câini” pierderea unui campionat. O precizare este necesară: îl cheamă Lucian și este fratele lui Dorin, de la Steaua, dar nu există nici un corespondent și în materie de competențe fotbalistice între cei doi.

Olandezii nu mai atacă însă așa că ce rău poate să facă? Lasă că noi atacăm, e totul OK. Se ajunge în minutele de prelungiri pe nesimțite și amărăciunea faptului că Dinamo nu poate să forțeze este suficientă pentru spectatori. O speranță bolnavă răsare însă din nou în inimile dinamoviștilor la ultima fază de atac.
Bâlbâială în careul olandezilor, portarul Babos este pe jos, ai noștri sunt mai mulți acolo și mingea ajunge în fața porții goale la cineva….cine să fie? Mda, normal, e Goian, iar mingea trimisă de el din 8-9 metri e acolo unde ar fi trebuit să fi fost el. În tribune!

Mutare-șoc în presa românească: Radu Bordei, la Kanal D!

Penultimul mohican din perioada romantică a site-ului Prosport.ro, Radu Bordei, părăsește și el corabia Publimedia îndreptându-se spre tabăra condusă de Cosmin Cernat la Kanal D. După un an și vreo 3-4 luni în care a trudit multe ture de noapte întru satisfacerea publicului avid de sport încântându-ne cu live-urile sale pline de umor (memorabil duo-live-ul făcut împreună cu mine la Rapid-Dinamo în sezonul trecut), “Marele Alb”, cum este alintat de prieteni, a ales un domeniu care sunt convins că i se potrivește de minune: televiziunea!

După această mutare, Florin Alboiu rămâne așadar singurul membru al echipei online de la ProSport condusă de Vince Mihaiu în epoca în care cotidianul era încă sub umbrela Ringier.

Baftă multă Radule și ca să citez un clasic, “fă-mă mândru de tine acolo unde te vei duce”!

Aloooo Gooolsport.ro, nu vă e rușine un pic?

Nu demult a apărut în online-ul românesc un nou site de jurnalism sportiv, sau cel puțin așa crezusem până astă-seară. Autointitulați “Ziarul campionilor din România”, cei de la Gooolsport.ro, căci despre ei este vorba, s-au gândit să abordeze înfrângerea rușinoasă a dinamoviștilor din Cupa UEFA într-o manieră la fel de umilitoare ca și prestația jucătorilor pe teren.

Cum stăteau ei cu picioarele urcate pe birou și spărgeau niste semințe, ca între băieți de gașcă, au pus-o de-o conversație după meciuri. Căutând probabil ceva material de petrecere a timpului liber, unul dintre ei o fi dat un google cu un termen drag lui (vă las să-l descoperiți voi) și a găsit, spre amuzamentul lui, o rasă de câine denumită fix așa cum visa el. Se ridică deodată extaziat de la calculator și-și urlă descoperirea spre colegii lui mai vechi în breaslă, cu un răget strident pe post de râs. Spre bucuria lui, “bătrânii” redacției lansează hăhăiala grotescă generală, mândri de bravul ucenic pe care l-au crescut.

“Vă dați seama ce iese dacă dăm asta pe site?”…Zis și făcut, că doar nu-i greu să scrii tâmpenii…Se scriu singure. Interesant este că articolul pe care vi-l prezint în print screen-ul de mai jos n-a fost semnat de nimeni, de unde înțelegem că odată trecut extrazul de hoardă, curajul băiețelului a cam trecut. Înainte să vă las să vă delectați cu această minune imbecilă, nu pot decât să le bat obrazul celor care au redactat și care și-au dat acceptul ca acest articol să apară pe site. A, și ca să mă înțeleagă mai bine, le voi transmite că sunt niște jurnaliști de exact aceeași rasă cu care îi compară pe dinamoviști.

Se dă liber la K1 în Parlament! Candidează Zmărăndescu

Coșmarul suporterilor steliști de fiecare meci pe teren propriu, renumitul Cătălin Zmărăndescu, a fost validat azi în calitatea sa de candidat la alegerile parlamentare din partea Partidului lui “nea Gigi”, PNG-CD.

Lăsând la o parte dreptul constituțional al fiecărui cetățean de a candida pentru o funcție publică, nu mi-am putut opri un zâmbet atunci când știrea mi-a apărut în față. Mai țineți minte scenele caraghioase de violență din Parlamentele asiatice ce ne erau prezentate frecvent, într-o anumită perioadă, în buletinele de știri? Ne amuzam atunci, conștienți bineînțeles de superioritatea noastră și privind cu condescendență spre acea lume a treia. Eeeh, dragii mei, iată cum se scrie istoria. Iată cum în doar câțiva ani am ajuns de la telespectatori amuzați la potențiali martori ai acelei situații.

Mai las-o dracu’ de eternitate

Jocurile pe calculator care au opțiunea de carieră speculează o simplă mare dorință a omenirii. Aceea ca lucrurile să nu se termine niciodată. Așa cum sunt ele, bune, rele, important e să ai ce să gestionezi în viață.

Mă număr printre cei obsedați de asemenea jocuri, așa cum foarte bine pot fi catalogat drept un obsedat de nemurire. Nu genul care să nu se poată bucura de beția prezentului ci poate doar cel care nu se poate mulțumi cu o picătură de apă în mijlocul deșertului. Da, aș vrea să știu sigur că undeva, la un moment dat, există un ditamai lacul sau o oază, sau ceva..Nu pot să mă bucur de picătura asta dacă ceva nu-mi dă măcar un pont că mai încolo va fi și mai bine.

Am avut națională 40 de minute

N-ați simțit deloc în primele minute ale meciului cu Franța că aveți în față echipa națională de care am fost îndrăgostiți în anii ‘90? Da, știu că poate exagerez dar, emoțional vorbind, m-am surprins pentru prima oară după mult timp alături de ei, de cei pe care am refuzat să-i cataloghez fotbaliști cu normă întreagă până acum.

Libertatea.ro sparge record după record

După ce în doar 2 săptămâni de la relansarea sa, Libertatea.ro și-a îmbunătățit de trei ori recordul propriu de vizitatori pe zi, echipa în care cu mândrie activez, a dat lovitura din nou luni, îmbunătățindu-și același record cu…aproape 7 000 de vizitatori, cifră ce i-ar face invidioși și pe cei mai prolifici gânditori de presă online de la noi din țară.  Astfel, site-ul Libertății a atins cota de 118 317 utilizatori și a intrat în lumea bună a online-ului românesc.

Peste ani și ani

Am avut ocazia sâmbătă să particip la o masă între 5 foști colegi de liceu, care au în prezent vreo 50 și ceva de ani. Au rămas o gașcă, își amintesc fiecare cântecel fredonat vreodată în tinerețe și nu s-au oprit nici acum din tachinările prietenești care fac veselă o asemenea adunare. Sunt foarte mândri de faptul că se strâng și acum la o băută de fiecare dată când au ocazia. Îi înțeleg și îmi explic fiecare reacție pe care o au chiar dacă ei mă privesc ca pe un puștan care n-are cum să înțeleagă…prea multe.

Dorinele, de ce-ai vrea la Steaua?

Bâlci la Steaua! E ceva aparte pentru că, de exemplu, la Dinamo un asemenea haos este constant și amuzant, concretizându-se în certuri între cei 2, 3, 4 sau 5 acționari plus Badea, sau între acționari și antrenor și toate celelalte combinații posibile.

La Steaua, la fiecare asemenea situație, mi se pare că este o criză auto-provocată, de purificare. O pisică eliminând ghemul format de propriul păr pe care l-a îngurgitat. Așa cum spunea și Alin Buzărin aseară, “la Steaua oricum a fost un singur antrenor în ultimii ani” (citat din memorie), așa că lucrurile nu se vor schimba în niciun aspect. Jocul va rămâne la fel indiferent dacă va veni Dorinel, sau Panduru, sau Olăroiu, sau Ienei sau un antrenor străin. Explicația e simplă: jucătorii au un soi de plan de îndeplinit pe care sunt capabili să și-l respecte și fără antrenor. Problema este că nici nu-l vor putea depăși niciodată. Luați ultimii 3 ani din istoria Stelei. Observați lacunele în evoluții în fix aceleași momente, observați crizele “becalioate” cam la același interval și observați aceleași limite în performanțele atinse. Nu se poate mai mult…Era nevoie de o demisie și de un tam-tam pentru că era prea multă stabilitate or Gigi vrea orice mai puțin o stare normală la echipă. Și n-o gândește la modul negativ premeditat ci pentru că așa crede el că vor apărea rezultate: motivația vine din tensiune, din frică, din teamă.

Lecția de gramatică…by GSP

Inspirat de moda printscreen-urilor “cârcotașe” inițiată acum câțiva ani de Gusti Roman, iată că am descoperit o nouă regulă ortografică lansată de site-ul nr.1 în România pe care nu întârzii să v-o împărtășesc.  Din aceeași familie lexicală, le recomandăm grăbiților gsp-iști cuvintele “folbal”, “mingie” și bine-nțeles “obțaid”.

Cum era cu ipocrizia, Gusti Roman?

L-am bănuit de mult pe Gusti Roman, inovatorul-șef al site-ului GSP, de ipocrizie de cea mai joasă speță dar m-am autosuspectat de subiectivism.  De data asta, am însă și dovada clară. Gusti răcnea, la un moment dat, pe blogul său împotriva celor de la Sport.ro care avuseseră  tupeul să ia un material realizat de Gazetă la Făurei, acasă la Bănel Nicoliță. Sport.ro citase subiectul dar de-abia la finalul articolului.

Libertatea.ro a depășit site-ul Prosport la vizitatori unici

Conform cifrelor oferite de SATI (monitorizarea care contează cu adevărat în online-ul românesc) pe luna octombrie a acestui an, noul site Libertatea.ro a dobândit primul succes important, depășind Prosport.ro la numărul de vizitatori unici.

Astfel, Libertatea s-a bazat în această lună pe 877 869 de unici în timp ce Prosport.ro a fost accesată de doar 854 772 de vizitatori.

Reușita noii echipe este cu atât mai mare, cu cât luna octombrie a fost una în care partidele echipelor românești din Liga Campionilor sau derby-ul Dinamo-Steaua au fost în prim-plan și ne-am fi așteptat ca cifrele să fie în favoarea unui site de informare sportivă.

Iată însă că și online-ul poate oferi surprize…exact ca fotbalul…vorba genialilor fotbaliști, “mingea e rotundă”

Păcălici din toate țările…

Murphy n-a fost tâmpit. Nu ți se pare niciodată, nu ești paranoic, chiar așa se va întâmpla. Răul, la el mă refer. Da, ai un sentiment ciudat că deși totul e minunat acum, se va întâmpla totuși ceva care să strice. Eh, așteaptă-te, va veni momentul, va durea mult mai rău chiar dacă ți-ai pus problema asta și ai hotărât că orice-ar fi nu te va putea doborî, nu va putea lua ce-i mai frumos din tine.

Să cântăm pentru rivali…Fără număr, fără număr!

Am revenit ieri dintr-un concediu care m-a absorbit total, așteptându-mă la o zi mai mult decât pașnică. Secetă de subiecte, bla, bla, zi de luni. Așa a și fost până la un punct.

A apărut însă Filmulețul (exclusivitate Libertatea.ro, desigur). Torje, inima sau, mă rog, ficatul Banatului, a dat bairam, d-ăla  nesimțit, de cocalar. Cu manele puse pe laptop, cu borfelinele dănțuitoare din buric, într-o sufragerie-chibrit. Pe mine nu m-a chemat, nimic senzațional în asta. Și-a chemat câțiva colegi: Ropotan, Pulhac, feblețea mea Luci Goian, un băiat de mare viitor de pe la Dinamo II, Dragoș Grigore, și alți câțiva..

Lăsați-ne!

Gata, s-a terminat. Fie că sunteți roșii, portocalii sau poate galbeni, ați primit în această seară rezultatele. Teoretic, ne-am întors într-o perioadă cu parfum anterevoluționar, practic însă ne putem trezi din nou conduși de confuza Alianță D.A.

De ce vă place România?

În ultimii ani, presa a acuzat din ce în ce mai acut că românii nu mai simt nimic de ziua națională. Nici un fior, nici o bucurie, nici o însemnătate, nimic.

M-am gândit că ar fi interesant să descoperim ce anume ne face totuși să ne simțim mai apropiați de țara asta veselă, unde de bine, de rău activăm cu spor.

Așa că fără alte comentarii, vă aștept răspunsurile: Ce vă place în România, dragii mei cititori?

Pentru Alin

Într-un articol postat de Daniel Nazare acum ceva vreme, am descoperit o conversație foarte interesantă la comentarii. Între doi foști colegi de-ai mei, Alin Bufnilă, fost adjunct la externe la Prosport și Dani Marton, actualul șef al site-ului de-acolo.

Era vorba despre o ușoară greșeală într-un articol despre Prosport.ro. “Știm ce lume se vântură pe la site”, spune Alin. “Sunt (sau erau) la site oameni care nu erau chiar așa prieteni cu limba română”, adaugă el după o primă replică îndreptățită din partea lui Dani.

Simțindu-mă oarecum vizat, ca fost analfabet de site în opinia domnului Bufnilă, am comentat și eu la această postare (dar încă nu am fost aprobat ) și vă ofer în continuare ceea ce am replicat acolo:

Alin,

Am fost unul dintre cei care au lucrat la site-ul Prosport si pot sa-ti spun ca una dintre cele mai mari probleme ale online-ului de-acolo venea tocmai de la aceasta perceptie a restului redactiei.

Un fost coleg de-al tau de la externe imi dicta pe litere numele echipei Auxerre fara ca eu sa fi gresit vreodata in sensul asta

Atunci cand voi, adevaratii jurnalisti, veti reusi sa treceti peste aceste generalizari inutile, poate munca la un site va deveni cu adevarat o provocare pentru tinerii cu potential real. N-am auzit pe nimeni, in schimb, care sa scrie un material sau sa faca o analiza despre cati dintre jurnalistii de presa scrisa ar face fata ritmului si cerintelor de la online…Iti garantez ca foarte putini

Bloggeri vechi și noi

Ca un începător în domeniu, sunt un cititor frecvent al “legendelor”  bloghismului din România. Am o simplă constatare: sunt  de admirat pentru viteza de reacție la nou, unii chiar știu să și scrie foarte bine și poate și corect gramatical însă am un feeling de ierarhie militară când văd diversele posturi sau informații pentru colegii mai noi din breaslă.

Medici nesimțiți

Să învățăm odată pentru totdeauna că nu le datorăm nimic medicilor. Nici bani, nici atenții, nici înțelegere și nici măcar respect. Ce doriți voi micuților? Lefuri mai mari? Sunteți intelectuali și vă simțiți nedreptățiți? Pentru ce, ce oferiți voi societății, altceva decât priviri scârboase, diagnosticuri superficiale și tratamente, de foarte multe ori, ineficiente?

Cum să-ți educi copiii? Lecție în tramvaiul 27

Să vă povestesc și o istorioară simpatică, dacă n-ar fi dramatică, din tramvaiul 27…Duminică seara…Doi exponenți ai generației ușor retardate de adolescenți actuali găsesc de cuviință să bubuie două petarde în momentul în care coboară din tramvai. O doamnă panicată de zgomot ce tocmai se urcase începe să murmure niscaiva înjurături către cei doi mândri fii ai țării.

O altă doamnă, cu mai puțini ani în portofoliu, se grăbește însă, spre șocul meu, s-o admonesteze pe cea care vocifera. Argumentul ei te lovește în plin. “Hai, doamnă, dumneavoastră n-aveți copii? Ce, ai dumneavoastră nu făceau tot așa?”

Whaaaaat the fuck? Mai nou, iată, nerușinații care nu știu să-și educe copiii se dau drept modele. Fabulos.

Gigi, chiar ne lași?

Cică se retrage Gigi Becali din viața publică. Iar. Va fi de acum bancher, patron de televiziune și, surpriză, oier. Mda, asta ar însemna că, în sfârșit, se va ocupa măcar de un lucru la care se pricepe.

Cei cărora li se va face dor de figura sa au însă, în continuare, șansa să-l vadă la adresa din Bulevardul Ghencea. Loja, nr.1. Am uitat să menționez că la Steaua nu renunță

Anyway, oare cât va dura până ne spune că a glumit?

Citiți articolul complet din Libertatea.ro aici

Repere româneşti de Sărbători

*O trupă de cetăţeni de etnie mangă, cum ar spune colegii de la Caţavencu, intră în metrou la staţia Dristor, cu câteva zile înainte de Crăciun. Sunt colindătorii, mesagerii veştii minunate a Naşterii Domnului O hărmălaie îngrozitoare, de prost gust, pe post de ritualul tradiţional de sărbători al Caprei. Căştile de la MP3-ul meu n-au fost se pare proiectate să reziste împotriva meşterilor-cântători şi am putut asculta minunata interpretare în toată splendoarea sa.

Realitatea e isterică

Cum întotdeauna suntem mai sensibili la începutul unui nou an (la capitolul “nervi”, mă refer), m-au scos din minți astăzi oamenii de la Realitatea TV cu domnul moderator Cosmin Prelipceanu în frunte.

Senzații post-Sărbători

Am urât, de când reușesc să-mi amintesc, perioada de după Sărbători. O perioadă plăcută, dinamică, precum cea a Crăciunului și, ulterior, a Revelionului e înlocuită de o atmosferă de film despre apocalipsă (cu Bruce Willis, desigur). Pustiu pe străzi, posomorâre pe toate fețele, întoarcerea la muncă, numărarea cu tristețe a banilor rămași în urma petrecerilor și cadourilor etc.

Abia aștept să revăd luni bulucul de lume de la metrou pe care să-l înjur în noul an cu mult mai mult aplomb Da, știu, o să regret, sunt nebun dar momentan de-abia aștept să se revină la ritmul normal.

Voi ce senzații aveți zilele astea?

Războiul plictisitor

Israelieni versus palestinieni…Parcă aud asta dintotdeauna. Mi-e greu să cred că a existat, la un moment dat, și pace între aceste popoare. Sau că va mai fi, vreodată. Nu știu dacă sunt om de rahat pentru asta dar eu nu pot să am niciun fel de sentimente când aud știri despre victime și alte victime, și, din nou, alte victime în conflictul dintre cele două tabere.

Atacurile și atentatele sunt atât de dese încât se pare că nu-i dezumanizează doar pe cei de-acolo, implicați în treaba asta, ci și pe noi, ceilalți. Nu mai vreau să aud nimic despre ce se întâmplă acolo și m-am săturat ca rubrica de externe de la știri să fie ocupată trei sferturi din timp de ce se mai întâmplă în Gaza, Israel, Palestina  sau pe-acolo.  Mai simplu ar fi pentru toată lumea ca presa să ne prezinte un scor all-time al victimelor din acest conflict și să ne mai anunțe doar cât mai e scorul între israelieni și palestinieni. “Israelienii conduc, în continuare, cu 5700000 de palestinieni morți față de cei doar 5345000 israelieni omorâți de adversari”.

Un război pentru nimeni și pentru nimic, care nu mai poate atrage atenția, pentru că a devenit plictisitor din punct de vedere mediatic. Din păcate, această lume înnebunitor de rapidă are nevoie acum de imagine și pentru a vinde un război.

În final, și o informație seacă: 470 de morți, 2750 răniți. Ăsta e bilanțul ofensivei armatei israeliene din Gaza, în ultimele zile, conform CNN.

Ziariștii maneliști

Cel puțin mie, poate naiv, mi se părea că cele două noțiuni din titlu sunt antonime. Credeam că jurnaliștii luptă împotriva prostului gust, a lipsei de valoare, a kitsch-urilor, a unei mentalități greșite.

“Atenție, închidem ușa cu mâinile”

De prin decembrie s-a inaugurat noul tronson de metrou Nicolae Grigorescu – Linia de Centură, de care mă servesc cu bucurie în fiecare zi. Sigur, metrouri vechi, intervale de circulație cam rare, dar mă așteptam. Nu-i nimic grav.

Azi, însă, am avut o surpriză. Urc în metroul ce a sosit la 11,20, punctual,  în stația 1 decembrie 1918 și mă așez pe scaun. Lângă mine, văd un domn care se ținea bine de o ușă de pe partea stângă, în sensul de mers. Adică cea opusă peronului. Metroul pleacă și la fiecare mișcare mai bruscă, ușa se lasă purtată de inerție și se mai deschide, se mai închide, iar se deschide, iar se închide. Lumea se uită ușor terifiată dar nenea Metrorexistul e sigur pe el. Știe ce face. Se ține cu o mână de plafon și cu cealaltă trage cu toate puterile de ușa buclucașă.

Stația pe care o aveam de petrecut în acest metrou a fost parcursă și, imediat după sosire, ușierul și-a aranjat costumul albastru din dotare, a tușit ușor și și-a luat postura de om foarte mândru de ceea ce face.

Mă gândesc până la ce oră o fi circulat respectiva garnitură în condițiile astea. Adică nu vreau să fac figuri și să mi se ia darul metroului la 10 minute pe jos de casă dar nu mă pot abține totuși să sper la niște vagoane în care să se închidă ușile…automat. A, și să aibă roți, vă rog.

P.S. Știu, toată lumea mă ceartă pentru faptul că nu i-am făcut o poză domnului respectiv dar, din păcate, recunosc că mi-a fost rușine.

Haos la Prosport

16 disponibilizați și ediția de la Moldova închisă. Asta este informația prezentată pe blogul lui Daniel Nazare despre fostul meu loc de muncă. Printre altele, una din veștile-șoc este demiterea șefului de la Reporteri Speciali, Iulică Anghel. Vlad Economu, de la Internațional și Lucian Crețu, de la Foto, sunt alte două nume importante puse pe “lista de transferuri”. Ceea ce se întâmplă era, poate pe undeva, de așteptat pentru că în conjunctura economică actuală, rezultatele catastrofale pe care Prosport le-a avut anul ăsta nu puteau fi iertate atât de ușor.

Cu adevărat tristă mi se pare însă avalanșa de comentarii ulterioare. Alin Bufnilă a tras concluzia impecabil. Toate acuzațiile și toată mocirla de la acea postare “poate fi și o imagine a ce a fost Prosport în ultimul an”.

Mă opresc aici pentru că voi fi acuzat din nou de Lucian L. că lupt împotriva Prosport-ului, că îmi face o mare plăcere orice eșec de-al lor și că sunt omul lui Chioțea etc.

Daniel Nanu, viitorul redactor-șef la Prosport?

Continuând monitorizarea cazului disponibilizărilor de la Prosport, descopăr pe blogul lui Nandos o știre interesantă. Intoxicare sau sursele chiar știu ce spun? Mă îndoiesc de veridicitatea acestei informații dar who knows?

Nu vă luaţi DVD player Westwood!

Criza economica si-a aratat concretetea in viata mea cand a trebuit sa ma hotarasc sa-mi cumpar un DVD player pentru noul meu TV mic de cameră. Ce-a ales calicia din mine? Cel mai ieftin, of course. Westwood SYS-102, comercializat de Domo.

Nu, pe bune, a auzit cineva de marca asta pana acum? Stie cineva din ce tara e? Eu nu gasesc nici un site oficial…Anyway, sa revenim…Recunoaste mai toate formatele video, din punctul asta de vedere e totul ok, se vede impecabil dar pentru subtitrari pregateste-te sa treci printr-un adevarat calvar. Am gasit pe Softpedia niste chestii care sa ma ajute in a-mi da seama ce tip de subtitrari recunoaste, cand are chef sa le recunoasca si cum sa le fac mai mari si centrate pe ecran.

Dar nu mi l-am luat ca sa ma chinui sa trec eu subtitrarile prin nush cate programe. L-am luat, tocmai, ca sa-mi citeasca orice, oricand. Iar frustrarea rezultata in urma acestui caz a dus la aceasta postare pe care o inchei plin de inspiratie: nu mai cumparati Westwood! Huo Westwood! Jos Westwood! Pe ei, pe ei, pe mama lor

Libertatea terifiantă a tinerilor

Ieri, un băiat a fost înjunghiat sau, mă rog, un pic tăiat cu o sabie de vreo 3 puștiuleți d-ăștia, mari șmecheri. Avem din nou parte de șapte mii de emisiuni, talk-show-uri și alte știri despre ce măsuri ar trebui luate în acest caz. Cine e de vină? Școala, firma de agenți de pază, poliția? Pesemne, s-au tâmpit românii. Cum, nene, cine-i de vină? Părinții, bre cetățenilor!!!

Nu sunt un comunist, îmi place libertatea și îmi place un copil format în urma unei educații relaxate dar complexe. Trebuie însă făcută clar o delimitare. Una este să-l lași să-și creeze propria personalitate și alta e să-ți iei mâinile de pe el când începe să facă tâmpenii.

Pentru că nu sunt totuși doar niște lucruri comune adolescenților. Să fim serioși, eu știam că tinerii sunt ăia mai teribiliști într-adevăr dar nu până la a-și da în cap în clase sau a-și bate profesorii sau a-și bate părinții etc. Apropo, i-ați mai văzut visând să devină ceva anume, scriind orice le trece prin cap? Eu nu…N-au nici un motiv pentru care să le luăm apărarea.

Așadar, părinți, acționați! Atenție, nu vorbesc despre bătaie dar la primele semne de creare a unei personalități defecte, cu un comportament straniu, implicați-vă pentru că v-ați asumat educația lui atunci când ați hotărât să-l aduceți pe lumea asta. Sau v-ați gândit doar să-l ejectați pe planetă, să încercați să-l educați atât timp cât e mic și incapabil să lovească oamenii și dup-aia să justificați totul cu faptul că doriți să-l educați în sprijinul libertății.

Ei, bine, cu o așa libertate nu-mi doresc decât să mă șterg în locurile moi.

Sufletul mistreților

Țiriac s-a întors cu baștanii lui europeni la moșia de la Balc pentru sacrificarea anuală a normei de mistreți. Ieri, o parte dintre invitații la orgie au fost la un pas să ajungă mai multe cenușă la sol după ce avionul a avut niscaiva probleme importante la aterizare, la Oradea.

Speram să le dea poate un pic de gândit incidentul dar nu te pui cu nesimțirea meltenească de patron. Atenție Țiriac, poate vă cheamă spre ei sufletele mistreților din anii trecuți

Libertatea.ro, și peste GSP!

Ascensiunea site-ului celui mai vândut cotidian din România continuă și cea mai recentă victimă se numește GSP.ro, site-ul principal și sateliții săi (autof1, blogsport etc.), mult timp lider incontestabil în topurile online-ului din România.

Pe ultima săptămână, Libertatea.ro a fost vizitată de 396 534 de clienți unici în timp ce GSP-ul de 384 500. Libertatea bate Gazeta și în cazul afișărilor, și încă destul de rău: 6 688 827 versus 5 217 821.

Libertatea.ro a fost, așadar, CEL MAI BUN SITE MASS-MEDIA, săptămâna trecută conform rezultatelor SATI, din punctul de vedere al clienților unici și al afișărilor, urmată fiind de Gazetă și Realitatea TV (în cazul unicilor) și, respectiv, de Realitatea TV și ProSport.

Ai vrea o relație cu un star porno?

Cu puține zile în urmă, am cunoscut-o în redacție pe Alina Plugaru, regina porno. Zâmbet finuț, gesturi plăcute, feminine, totul OK. O tipă mișto, din punct de vedere fizic. Inevitabil, mintea propune o dilemă imediat. Dacă, prin absurd, un star porno, o femeie care face sex ca ocupație, ar iniția o relație cu mine? Oare ce-aș face?

Atenție, nu vorbim de o banală partidă de sex, o chestie unică just for fun. Ci de o adevărată relație. Presupunem că te invită să ieșiți împreună și tot tacâmul, bla-bla. La mine, răspunsul e clar. Nu aș putea să fac lucrul ăsta. Am foarte multe prejudecăți, am recunoscut-o dintotdeauna. N-aș putea trăi liniștit cu gândul muncii pe care o prestează perechea mea.

Surpriza a venit însă de la oamenii de lângă mine, cei cu care am discutat imediat această situație. Toți mi-au răspuns că n-ar avea nici o problemă. Dacă sunt atrași de respectiva și viceversa, amănuntul cum că ea ar fi star porno nu i-ar deranja.

Așadar, ați intuit, vreau să văd dacă sunt singurul care gândește așa. Ați fi dispuși să fiți partenerul din viața de zi cu zi a unui star porno?

Intre mituri si rebuturi

Nu mi-a placut niciodata Gica Popescu. Arogant si mult mai laudat decat a meritat vreodata, din punctul meu de vedere, dar m-am cait intotdeauna atunci cand i-am recitit palmaresul. Cateodata cifrele iti ridica de pe ochi valul subiectivismului. Cu toate acestea, impresia despre omul Popescu a ramas neschimbata. O imagine care-mi da senzatia unui ascuns profit in spatele acestei masti a corectitudinii pe care a afisat-o mereu.

Popescu loveste in jucatorii lui Dinamo, nu in club. In Niculescu si Tamas, mai precis. Sa fim bine intelesi, de la bun inceput, sunt intru totul de acord cu el atunci cand spune ca Dinamo nu va putea face vreodata performanta adevarata cu jucatori reintorsi dupa nu stiu cate sezoane pierdute prin afara.  Dar de ce nu s-a oprit aici? De ce a ignorat orice urma de colegialitate si i-a nominalizat pe Niculescu si Tamas?

N-o sa apelez si eu la cliseul des utilizat in aceste zile cum ca si “Baciul” ar fi fost la vremea reintoarcerii sale la Dinamo un rebut ci m-as multumi, daca as avea ocazia sa-l am in fata, sa-l intreb doar cum s-ar fi simtit ca cineva umplut de glorie inaintea lui (Gicu Dobrin, sa spunem) sa-i acuze pe conducatorii “cainilor” ca aduc rebuturi si fotbalisti expirati precum Gica Popescu?

Probabil ar fi  jucat si mai prost decat a facut-o in cele 8 meciuri din Stefan cel Mare cand si-a ingropat, pur si simplu, echipa  si, ce-ar fi fost cel mai grav, judecand dupa reactia presei, n-ar fi avut dreptul la nici o reactie in fata lui Dobrin.

Astazi, toate editorialele din Gazeta Sporturilor desfiinteaza orice incercare de reactie a dinamovistilor, in temeiul valorii ante-Dinamo aratate de Popescu. Valoarea este, insa, legata strans de bun simt si tocmai aici este lipsa aratata de spusele “Baciului”. Palmaresul nu-ti da dreptul de a arunca cu laturi in stanga si-n dreapta si nici nu-ti ofera un scut impotriva efectului de bumerang al acestora.

Chiar merităm asemenea medici?

Scriam nu demult despre nesimțirea doctorilor și despre falsul argument al lefurilor mici, care ar trebui să impresioneze populația. Iată că media au intrat în fibrilații după ce un “domn Lăzărescu” foarte real a murit în timpul unei plimbări în ambulanță, printre spitalele care se băteau în a-l refuza cu mai multă nonșalanță.

Subiectul este dezbătut și mega-dezbătut pe toate canalele posibile și ceea ce mă irită cu această ocazie este reacția Colegiului Medicilor, condus de un imbecil pe nume Astărăstoae. Șeful peste hoarda de nesimțiți declară în gura mare că deciziile dure luate de ministrul Bazac (apropo, felicitări, jos pălăria, de așa ceva este nevoie) prin concedierea cadrelor medicale implicate este una pripită și luată de dragul imaginii.

Dragă Astărăstoae, sunt convins că ai tratat și tu pacienți de-a lungul carierei exact așa cum au făcut-o criminalii de la Slatina. Sunt convins că iei șpăgi peste șpăgi și că te îmbuibi cu mâncare, băutură și lucruri luate din banii unor care se roagă să-ți respecți măcar jumătate din jurământul lui Hipocrat, că doar de-atât au avut să-ți dea.  Sunt, de asemenea, convins că nu te-ai uitat vreodată în viața ta în ochii unui pacient pentru că îți ții cu fală fruntea sus, ca un mare medic ce ai senzația că ești. Ești un călău, un mizerabil și un inapt pentru că, prin simpla hotărâre de a-i apăra pe mârșavii tăi colegi de furăciune, nu faci altceva decât să demonstrezi că ești fix la fel cu ei.

Și apropo de “Moartea domnului Lăzărescu”, mi-aș dori din tot sufletul să se facă un remake cu băieții ăștia în propriul lor rol, turnat în studiourile foarte lipsite de lux dintr-o pușcărie grea, grea de tot.

Bile de slanina in mainile infractorilor

Va mai amintiti revolta Sindicatului Politistilor dupa emisiunea in care Mircea Badea a numit un coleg de-al lor “bila de slanina” si l-a ironizat in stilul caracteristic? Foarte prompti, o reactie unitara, decisa, hotarata. Ca sa va exemplific mai bine, cam cum ar face o Politie adevarata intr-o tara normala, atunci cand siguranta cetatenilor o cere.

Ai nostri n-au avut insa niciodata vreun dram de respect fata de cetateni, vreo urma de profesionalism, de sentiment al indeplinirii corecte a datoriilor ci doar micisme, josnicii, egoisme asa cum era cazul mai sus.

Politia isi bate joc sistematic de cei pe care ar trebui sa-i apere, asta o vede toata lumea,  dar nimeni nu ofera ceva concret. De la cea rutiera (apropo, va urma o postare in care voi relata tratamentul la care erau supusi cei care dadeau examenul teoretic, “sala” , pentru permis la Ilioara) pana la cea de Frontiera, de la cea Comunitara pana la cea Juridica, Politia exista doar pentru cei fraieri. Cei care n-au combinatii, cei care n-au ce oferi in schimb, nu sunt paziti, nu traiesc linistiti si nu sunt ajutati la nevoie.

2 oameni au murit si 2 au fost raniti la Brasov aseara in plina strada! 100 de arme au fost furate din depozitul de munitie a unei unitati militare din Ciorogarla iar vinovatii in ambele cazuri umbla, in continuare, liberi, pe strazi. In cazul unitatii militare, sunt liberi de cine stie cata vreme pentru ca nu s-a facut public momentul exact al furtului (evident, pentru ca nimeni nu-l cunoaste) si nici numarul exact de arme care lipsesc de la inventar.

Unde-i politia? Care politie? Ce fac burtosii de serviciu? Ce fac sefii burtosilor de serviciu, mai-burtosi-decat-burtosii?

Azi-dimineata, la Realitatea, seful IPJ Brasov, Liviu Naghi,  dadea o declaratie prin care ne spunea ca are nevoie de sprijinul populatiei si atragea atentia ca la Brasov asemenea incidente sunt izolate pentru ca din 2004, de la asasinatul din farmacie, nu s-a mai intamplat nimic de asemenea gravitate. Serios? 5 ani pentru asasinate in plina strada, practic, inseamna izolate? Stati linistiti bai baieti, o sa va curete societatea si pe voi pana la urma. Poate va dura 10, 20, 50, 100 de ani dar, cu siguranta, vom scapa la un moment dat si de jenantii astia.

Aviz ministrului! Dati tata afara, nu va sfiiti, nu-i mai tineti in brate pe analfabetii astia, pe comunistii astia, si o sa va fie bine. Aduceti oameni competenti, absolventi meritorii ai Academiei, trebuie sa existe. Rupeti retelele, rezolvati lumea interlopa pe care o cunoasteti foarte bine si populatia va simti usor-usor schimbare in bine.

Pana atunci, ramaneti cu siguranta “bilele de slanina” din discursul lui Badea.

Cică se retrage Gușă din PIN. Cine-a mai rămas?

Aflu ca domnul Cozmin Gusa renunta la activitatea politica si, implicit, la functia de presedinte al Partidului Initiativa Nationala (PIN). Pai, bine-bine, si atunci cine dracu mai ramane in partidul asta?

In mod automat, Lavinia Sandru devine presedinte dar cine vor fi membrii? Ca eu stiu doar de astia si de inca unul, Aurelian Pavelescu, dar de asta nu mai stiu sigur daca e inca in PIN. Parca plecase si asta. In orice caz, astept, in curand, la mica publicitate anuntul celor de la PIN.

“Partid neparlamentar cauta membrii, doritori de aparitii bienale in presa, si de cunostinta cu Lavinia Sandru (atentie, e maritata). Rog seriozitate”.

In fine, poate ma inscriu eu si daca ma gandesc mai bine,  cred ca ma bag si la alegeri si poate ajung si presedinte de partid din prima. Ce frumos o sa fie cand o sa-i vorbesc Laviniei in conferintele de presa. Cata intimitate. Doar eu si ea.

UPDATE: Prin intermediul unei bune prietene am aflat ca domnul Pavelescu este intr-adevar de ceva timp la PNTCD. Deci aveam dreptate: Lavinia, e lupta noastra acum! )

Conversație între jurnalizde

Cu chef enorm de muncă, așteptam pe hol ca automatul de cafea să binevoiască să-mi dea licoarea dorită. Lângă automatul de cafea, un aparat de curățat pe pantofi, adidași etc. La aparatul de curățat încălțăminte, două dudui, colege de trust, probabil de la o revistă mondenă apărută acum câteva luni pe piață.

“-Ce mișto e senzația, ma gâdilă așa pe picior. Oare pot să pun aparatul și-n altă parte, să mă gâdile și-acolo?”
(râsete grotești)

- Nu cred că e bine, te murdărești”
(alte râsete grotești)

Bleahh, lăsați-mă băi ordinare mici în pace, nu mă mai hăituiți. Ce vină aveam eu de trebuia să vă aud elucubrațiile de ne….? Vroiam și eu doar o cafea liniștită cu lapte… Propun pe această cale eliminarea din firme, instituții a aparatelor de curățat încălțări pentru că nu va mai dura mult până când o office-istă d-asta cu probleme va trece la acțiune.

Marian Cozma și pauza inexplicabilă

Da, și sportivii pot fi înjughiați. Pot muri stupid, în urma impulsului de animale al unor imbecili cu drept necâștigat de viață. Marian Cozma a fost omorât de un grup de țigani unguri pentru că…Și aici, vine pauza. O pauză ce nu poate fi umplută deocamdată de nimeni. O pauză dureroasă. De ce? Unii spun pentru că și-a apărat prietena, alții, pentru că a fost confundat. Ține vreuna loc de explicație suficientă, rațională? Nu!

Nu sunt Bogdan Galca de la Cancan

Exista un baiat care imi este tiz. A scris pe la Ziua si acum il vad semnand prin Cancan. Cica e reporter special.

Scrie despre Adi Minune, Mirabela Dauer si scandaluri mondene. La Ziua, scria despre tot felul de infractori, interlopi, tigani etc. Pentru ca numarul celor care ma intreaba daca eu sunt cancan-istul este in crestere, anunt aici clar si solemn: Nu sunt eu!

Pentru că-mi place…

Da, știu că ați auzit-o deja și că nu aduc nimic nou dar ascult piesa asta obsesiv. Luați de-aici, să ascultați și voi, tot obsesiv…

Donez Sălii Polivalente două calorifere electrice

Am pus mâna pe niște bilete cât se poate de “mocca” la concertul lui James Blunt. M-am dus convins că va fi o plictiseală teribilă pentru că, evident, muzica băiatului e făcută să fie ascultată, în principiu, acasă.

M-am înșelat și o recunosc foarte sincer. Omul știe să facă show și e de apreciat cu atât mai mult cu cât muzica nu-l ajută neapărat să facă lucrul ăsta.

De ce ne place Mircea Badea?

Astăzi e ziua lui Mircea Badea. Nu sunt nicidecum tipul de lăudător libidinos iar cei care mă cunosc știu foarte bine lucrul ăsta. Nu voi putea însă nega admirația mea față de un personaj controversat precum Mircea.

Ca să elimin inutilitățile, recurg la metoda școlară tip “cu liniuță de la capăt”  pentru a argumenta succesul de care se bucură Badea cu emisiunea “În gura presei”:

Culmea violului

Citesc o știre ireală pe EVZ și pe Antena 3. Pe sistemul deja brevetat “Gorbunov”, un nene violator a reușit să iasă un pic la plimbare din închisoare pe motiv de boală. OK,  în afară de o nouă dovadă a durerii în cur din partea instituțiilor statului, nimic nou.

Diferența o facem noi

Pe 19 septembrie 2008, cu o zi înainte de lansarea noului site, Libertatea.ro înregistra 91 515 de vizitatori. Era epoca în care site-ul nu cuprindea decât ziarul propriu-zis plus câteva știruțe insignifiante la ultima oră, de negăsit însă pe homepage. Odată cu actualizarea în timp real la care lucrează echipa de 12 oameni, site-ul Libertății a ajuns la cota de 157 568 de unici, un nou record, pe 24 februarie (SATI).

Concluzia e evidentă pentru oricine, diferența am făcut-o noi: Alina, Iulia, Magda, Melania, Oana, Razvan, Dragos, Danut, Andrei, Adi, Vincentiu si bineinteles, subsemnatul

Aștept cu multă nerăbdare ca și anumiți mari lideri din presă să deschidă bine ochii și să înțeleagă din exemplele astea care este decalajul real între ce înseamnă ziarul pe net și un site adevărat, o redacție online autonomă.

Felicitări…nouă

M-am săturat!

Da, m-am săturat de colegi tineri care habar n-au ce înseamnă o redacție online. Mi s-a pus pata pe așa-zișii jurnaliști care refuză cu o îndârjire puerilă inovația.

Există specimene care au senzația că presa print are un viitor strălucit și că, prin urmare, nu e nevoie să știi absolut nimic despre ce presupune site-ul unei publicații. Că nu te interesează domeniul și vrei să rămâi în cadrul limitelor tale de ziarist mărunt (atenție la distincția ziarist-jurnalist!) nu m-ar deranja câtuși de puțin. Dar când urmărești, fără nici un fel de legătură cu activitatea ta zilnică, micile erori de pe site-ul publicației doar pentru a demonstra cât “rău” face update-ul în timp real, înseamnă ca ai o problemă mult mai gravă.

Bodyguarzii de la metrou ştiu limbi străine

Garantez pentru asta, i-am auzit cu urechile mele acum vreo două seri. Mi-au atras atenţia prin faptul că nu distingeam absolut nicio nuanţă cunoscută în limbajul lor. Şi zic că nu sunt eu mare cunoscător de limbi străine dar măcar aşa cât să le recunosc, mă mai descurc. Mirarea şi mai mare când le văd uniformele. Ce Dumnezeu de limbă străină necunoscută pot să vorbească ăştia de la Scorseze (a se observa aroganţa pe deplin meritată şi prejudecăţile, la fel)? Şi acum, imaginaţi-vă, exact ca într-un film, cum camera de luat vederi urcă încet-încet spre faţa indivizilor pentru a elucida misterul. Ei bine, da, erau din etnie. Iar limba este, desigur, cea care va deveni, conform calculelor statistice, oficială în România peste vreo 10-20-50 de ani: rromanes, mânca-v-aş. Toate ca toate, dar să nu recunosc eu mă nici un accent? Pe mine asta m-a indignat profund, zici că n-am crescut în Sălăjan…

Becaliada

E an cu alegeri prezidențiale și asta se vede. Probabil se plătesc polițe. Nu vom ști niciodată. Dacă suntem însă sinceri, bănuim cu toții că Gigi Becali și Cornel Penescu aveau multe “bube” pentru care ar fi putut ajunge acolo unde sunt acum.

Ce mă sperie în cazul ăsta nu este instrumentarea dosarului, nu este Gigi Becali, ci reacția oamenilor. Poporul, ăla a cărui televiziune e OTV-ul. Ne dovedim slăbiciunea ca neam încă o dată prin isteria provocată de arestarea preventivă a finanțatorului stelist. “Free Gigi”, “noi murim de foame și ei arestează oameni nevinovați” and so on.

Iată că nu suntem doar o țară de specialiști în politică și fotbal, ci și una de procurori și judecători. E de ajuns ca Gigi să ne transmită că e nevinovat și să se plimbe cu televiziunile în spate la pomeni pentru a ne convinge că locul lui este în Pipera iar “justiția sa privată”, vorba judecătorilor, ar trebui extinsă la nivel național.

Unul dintre comentariile de pe site-ul Libertății prevestea o răscoală generația 2009 după aceste arestări (Penescu plus Gigi). Adică nu ne-am răsculat atunci când am aflat posibilele metode prin care Gigi s-a îmbogățit, nu ne-am isterizat când îl vedeam arogant în fața unor oameni cu o pregătire infinit mai completă și nu ne-au nemulțumit blaturile din fotbal, despre care toată lumea vorbește dar care nu au existat niciodată oficial dar facem acum o revoluție pentru că cineva încearcă să pedepsească niște infracțiuni. Halal!

Dacă ieșea Năstase președinte umbla vorba că vom emigra în Congo, dar acum unde să mai mergem?

Mă gândesc la corcodușe

Cum stau eu proțăpit frumos în jilțul meu de la muncă, mă simt nostalgic. Mi-au trecut întâmplător prin minte momentele în care mă duceam cu prietenii din copilărie să furăm corcodușe de prin grădinile blocurilor. Un fel de viața la țară, stil cartieristo-bucureștean.

Câtă satisfacție aveam când îmi simțeam buzunarele doldora de corcodușe…Cam cum le-am simți acum doldora de bani…Dar parcă mai frumos și mai bine era cu corcodușe. Le mâncai, te simțeai bine, cu cât mai acre erau, cu atât mai bine și gata. Nu te mai gândeai după aia câte ai avut, de ce le-ai mâncat ca haplea sau de ce nu ai găsit vreo strategie managerială prin care să le înmulțești.

Fără cuvinte

Merg grăbit și țopăit, cum numai eu știu, pe trotuarul ce duce spre metroul de la Ozana. În fața mea, doi inși se țin de mână. Am aceeași dispoziție romantică ca cea pe care o simțea Tyson la începutul unui meci. Mă tot chinui să-i depășesc și îi înjur în gând pentru faptul că ocupă și-așa îngusta parcelă pe care trebuie să circul ca pieton.

“CS Otopeni ajunge la meci?”

Ăsta era titlul de pe burtiera de la Sport.ro, duminică, pe la ora 4 jumătate. Senzațional )) În ce țară trăim dragi prieteni?

Cum ar suna o știre de-asta în Anglia, Italia, Spania, Belgia, Danemarca sau orice altă țară serioasă? Cum ar fi să vedeți titlu pe Sky News: “Oare Blackburn va reuși să ajungă pe Stamford Bridge?”. Cine-i lasă pe băieții ăștia să promoveze în prima ligă? Ești sărac, neprofesionist și chinui fotbalul? Stai frumos acasă în generoasele ligi inferioare stabilite de conducătorii fotbalului românesc. Dar pe criteriul ăsta ce ne-am face? Am rămâne cu doar 10-12 echipe? A, nu e bine, păi vreți Doamne ferește să avem fotbal competitiv în România? “Da’ de ce? Că vreți voi?”, ne-ar spune Nașu’ și Mitică.

Românizarea Europei

Nu ne lăsăm până nu distrugem orice urmă de civilizaţie de pe globul ăsta. Am mai aplicat o lovitură scurtă dar fermă tuturor principiilor pentru care lumea a visat la o entitate europeană. Direct în inima Bruxelles-ului, oraş liniştit, senin, centru de business, am aruncat specimene gata să-şi adapteze corturile şi certurile aferente lor la Parlamentul European.

Pentru suflete frumoase

Sunt rare și tindem să le vrem dispărute pentru că noi nu suntem în stare să le înțelegem în această stare. Nu vrem să știm pe lângă noi un om care a reușit să nu se lase pradă tuturor deznădejdilor și otrăvirilor inevitabile pentru noi, majoritatea.

Un asemenea specimen m-a sunat astăzi. Lucrează la Fundația Calea Victoriei, unul dintre puținele locuri unde niște oameni încearcă să ne facă mai puțin ignoranți. Oameni mari prin pregătirea și ocupația lor le predau unor necunoscători cursuri despre aproape absolut orice înseamnă cultură. De la cursuri de greacă veche, trecând prin ateliere despre București și teatru și terminând cu tot felul de minunății pentru amatorii de fotografie. Teme de care ar trebui să te îndrăgostești doar citindu-le titlul.

Românul și ceilalți

Românul e interesat de alții și nu mă refer la altruism. Neaoșul nostru își clădește întreaga existență raportându-se întotdeauna la ce fac cei din jurul său. Începând de la bunurile pe care musai trebuie să le avem pentru că le are și vecinul și terminând cu un anumit profil de nevastă pe care l-am învățat de la orice mândru bărbat care promovează brandul nevestei bătute dar ascultătoare, fidelă dar care să-ți accepte aventurile și harnică dar nu prea îndrăzneață.

“Lumea”, “Ceilalți”, “Oamenii” sunt elementele care ne înghit toate resursele, toate energiile și, care de cele mai multe ori, ne definesc ca popor în stare doar să vorbească. 

Telegramă post-vacanță

Întors din vacanța în Grecia duminica trecută. Stop. Sătul de Omnia Turism și ghizii lor geniali. Stop. Cu toate astea, ca de obicei, oriunde-i mai bine ca în România. Stop.  Fie pâinea cât de rea, mai bună-i în Grecia, Anglia, Belgia și orice altă țară care se termină cu a. Stop. Revenit la muncă, miercuri. Stop.

Surprinzător, chiar mi-am revenit repede, cred că mi-era dor de urâții ăștia din birou. Stop. Depresie vineri când mi-am dat seama că acum o săptămână eram în Katerini, un orășel superb. Stop. Acum sunt în redacție și lumea-mi spune că-s în formă și scriu. Stop. Scriu. Stop. O să revin și cu niște poze, niște peisaje și alte amintiri de prin Grecia. Stop. Vă pup pe toți cei trei care-mi citiți blogul . Stop. Stop de tot adică.

Șendre-Nandos zice bine: Dinamo nu sunt ei!

Am vrut să scriu ceva  despre imbecilii din peluza dinamovistă. Apropo, ce vină o avea Cătălin Hâldan de trebuie ca numele său să suporte în acea peluză o șleahtă întreagă de șmecherași, țigani, interlopi și bolnavi? M-am abținut după meci pentru că mi-era foarte greu să concentrez ceea ce aveam de spus în câteva vorbe și cât de cât coerent pentru că un dinamovist adevărat  a suferit când a văzut acele momente.

Sunt prietenul criminalilor

Se pare că serile în care mai bate și Dinamo pe cineva nu prea-mi priesc, în mod bizar. Sau, mă rog, nu serile cât mai ales nopțile.  După modelul Oanei, m-am băgat și eu la vise cu celebrități. Și s-a lăsat cu sânge, vă zic.  Păi să vă istorisesc….

Am visat că a murit Elena Udrea săraca. Și nu râdeți, vorbesc serios, chiar asta am visat. Eram parcă la televizor când s-a anunțat știrea și îmi amintesc că era chiar și un nene  cu lacrimi în ochi pe ecran dar nu-mi amintesc dacă era bărbatu-său Cocoș sau altcineva. Băse nu era că mi-aș fi amintit o asemenea moacă.

Asta e Dinamo…Sau ar trebui să fie

Dacă Dinamo s-ar fi calificat după un 0-0 acasă și un 1-1 în deplasare, n-ar fi băgat nimeni de seamă “dubla” cu Liberec. Ceea ce s-a întâmplat aseară în Cehia ține de domeniul magiei. Și, așa cum este normal, impactul a fost unul uriaș. Pentru că oamenilor le plac minunile, le place să vadă cum imposibilul devine foarte posibil și apoi realitate.

Am văzut o mostră de atitudine, de plăcere de a jucat fotbal și de unitate în echipă. Matache a fost de excepție, tânărul Dragoș Grigore a jucat de parcă avea o experiență de vreo 10 ani în cupele europene, mijlocul a fost, în sfârșit, ceea ce ar trebui să fie iar atacanții, mai ales Andrei Cristea, au fost adevărați “câini” care și-au alergat în permanență victimele și au mușcat din ele de câte ori a fost nevoie.

Cerbi, parfumuri, vieți și gânduri

M-am întors din delegația la Cerbul de Aur și m-am întors mai plin și…mai gol. Strange, nu m-aș fi așteptat. Da, au fost momente ciudate (ca să nu le spun aiurea, penibile, de-a dreptul), ore de rezistență a organismului pe care nu știam că o am și clipe frumoase, boeme.

Timpul, ce băiat! (sper că e băiat), face însă ca acum, at the end, absolut totul să treacă la capitolul amintiri care te îmbogățesc. E frumos să vezi că poți face și altceva, e frumos, de fapt, și doar să încerci să faci altceva. Să muncești aproape tot timpul, să alergi și totuși să nu-ți dai seama că faci asta. Să închei serile târziu sau foarte târziu cu un pahar de vin fiind obosit, încântat, mulțumit de tine și poate chiar fericit că până la urmă parcă aduce un pic cu definiția acestei chestii.